Astrologul Cristina Demetrescu a făcut previziuni astrologice despre cel mai grav eveniment care se desfășoară în această perioadă, respectiv războiul pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei.

Au trecut opt zile de atacuri cu toate forțele și pe toate fronturile, iar unii spun că ce este mai rău de acum urmează.

Iată ce spune astrologul Cristina Demetrescu despre război, Putin și ce se va întâmpla în perioada următoare.

Cristina Demetrescu: trei puncte culminante în perioada următoare

Primul punct culminant se referă la luptele terestre și este cuprins în intervalul 2 martie ora 1.00 şi 4 martie ora 19.00, folosind marja de 1grd+/-, a conjuncţiei Marte/Pluton.

Cristina Demetrescu îi contrazice pe cei care spun că războiul abia acum începe. Ea este de părere că Vladimir Putin este din ce în ce mai sărac în forțe. Iată cum explică astrologul decăderea liderului de Kremlin!

Această conjuncţie este pe casă joasă pentru Putin, pe casa Racului, casă emoţională şi reprezintă zilele acestea marele vulcan emoţional al unui om neputincios, care când nu mai are cu ce, ameninţă cu ce-i mai rău. Răbufnirea este astfel emoţională şi neputincioasă, a explicat Cristina Demetrescu.

Al doilea moment culminant în acest conflict este 23-25 martie atunci când, spune astrologul, Marte, planeta războiului, capătă o traiectorie mai imprevizibilă în

Vărsător și va face careu cu Uranus. Este un moment rău, cel mai tensionat de până acum și are legătură cu armele nucleare.

Spre deosebire de soldaţii tineri despre care se spune că au plecat la un război unde nu ştiu bine ce fac, cercul de miniştri şi comandanţi ai lui Putin ştie.

Iar situaţia după 6 martie devine din ce în ce mai critică, mai neuniformă, mai eterogenă, nu mai gândesc toţi ca unul, rup lanţul de iubire, mai spune Cristina Demetrescu.

Cristina Demetrescu despre finalul războiului
Specialistul în Astrologie a spus că al patrulea și ultimul moment culminant al războiului va fi pe 4 aprilie când Marte/Saturn în conjuncţie perfectă fac careu la Uranus/Luna. Lilith va crea efectul de bumerang al acestei puteri distructive a lui Putin care se va întoarce cu o forță uriașă înapoi spre el.

4 aprilie este o zi istorică cu reputaţie fatidică pentru Bucureşti, încă de la bombardamentele din 1944, spune astrologul.

Pe 8 aprilie Marte va intra în careu şi cu axa Nodurilor Lunare, Destin/Karma şi cam gata cu perioada aceasta şi cu momentele ce ar putea să ma pună pe gânduri.., sunt cuvintele astrologului.

Cristina Demetrescu ne sfătuiește să ne ținem departe de pesimiști și negativiști și să fim convinși că în ciuda tuturor aparențelor, avem parte protecție.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *