Zi neagră pentru lumea artistică, în special pentru filmul românesc. S-a stins din viață unul dintre cei mai mari actori din țara noastră, un profesionist cu state vechi, care a părăsit această lume la trei ani de la moartea soției sale. Vestea dispariției sale dintre noi i-a întristat pe toți cei care au cunoscut și îndrăgit această familie de actori.

Doliu în lumea filmului românesc
S-a stins din viață marele actor Traian Stănescu. Vestea tristă a fost dată în spațiul public de către fiul său. Actorul a murit la trei ani după ce a condus-o pe ultimul drum pe iubita lui soție, regretată actriță Ilinca Tomoroveanu. Stănescu a murit la vârsta de 82 de ani. Fiul său a transmis un mesaj emoționant, postând o poză pe Facebook cu părinții săi în timp ce dansau fericiți:

Acum dansează în ceruri amândoi…Zbor lin, TATA!, a scris actorul Mihai Stănescu.

Pe 27 martie, marele actor Traian Stănescu a împlinit venerabila vârstă de 82 de ani. Din păcate, la nici o lună de la aniversarea zilei de naștere, actorul a plecat dintre noi.

Cine a fost actorul Traian Stănescu
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1961, clasa profesor G.D.Loghin, după care este repartizat la Teatrul de Stat Piatra Neamț (actualmente Teatrul Tineretului). A revenit în București în 1964, mai întâi la Teatrul Giulești (prin concurs), apoi la Teatrul Mic, pentru ca din 1968 să devină actor al Teatrului Național „I. L. Caragiale”, iar din 2002 societar de onoare al acestuia.

A interpretat roluri de mare forță în „Enigma Otiliei”, „Regele Lear”, „Richard al III-a”, „Cine are nevoie de teatru”, „Orfeu”, „Ondine”, și multe altele. A avut colaborări cu radioul și televiziunea jucând în piese ca: „Suflete tari” și „Jocul ielelor” după Camil Petrescu, „Stâlpii societății” de H.Ibsen, „Cuza” în regia lui E.Tudoran, „Ochii care nu se văd”, serial sau ”Tandreţea lăcustelor”.

În cinematografie, Traian Stănescu a debutat cu „Dragoste lungă de-o seară” (1963), apoi a făcut roluri bune în „Castelanii”, „De trei ori București”, „Muntele alb”, „Surorile”, jucând după aceea în filmele cu „Mărgelatu”: „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Misterele Bucureștilor”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”.

De-a lungul carierei sale, actorul Traian Stănescu a primit numeroase premii și distincții, între care: Medalia Comemorativă Mihai Eminescu (pentru recitările sale excepționale) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *