Pepe a devenit tată pentru a treia oară, marți, 7 iunie 2022, conform jurnalistului Cristi Brancu. Yasmine Ody, partenera artistului, a născut un băiețel perfect sănătos.

Artistul definește perfect ziua de azi pentru el, confirmând în mod subtil vestea care i-a înseninat ziua. „Starea de azi”, este mesajul scurt și cuprinzător al lui Pepe, prima sa apariție în mediul virtual după ce Yasmine Ody a născut.

Pepe a devenit tată de băiat! Partenera sa, Yasmine Ody, a devenit mamă în după-amiaza zilei de marți, 7 iunie 2022.

Realizatorul de la Prima a dat știrea drept sigură, sursa acestei vești fiind una din interiorul spitalului. Potrivit primelor informații strecurate către redacția emisiunii „Exclusiv VIP”, Yasmine a născut un băiețel perfect sănătos, care a primit nota 10 la venirea pe lume, micuțul cântărind 2,7 kilograme.

Brancu a mai declarat pe post că e foarte probabil ca Pepe să confirme această informație fie pe contul său de Instagram, fie pentru Antena 1, post de televiziune cu care are contract.

Băiețelul adus pe lume de Yasmine are deja nume. În urmă cu câteva luni, Pepe a spus că pe fiul său îl va chema Pepe Junior.

Artistul mai are doi copii din căsnicia cu Raluca Pastramă, mai exact două fetițe pe nume Rosa și Maria. Cu una din fiicele sale cântărețul a și scos o melodie de mare succes.

„Vine și Pepe… tare, din urmă. Îți dai seama, cum voiai să-i pun, Vasile, Marius, Gigel?! E mai modern decât Pepe, nu vezi că sunt la modă de atâția ani?! Cine ar putea să îi pună numele copilului lui ”Pepe”, nu eu?! Două luni mai are, două luni și un pic”, a declarat în urmă cu două luni cântărețul pentru Antena Stars.

Și fosta soție a lui Pepe este însărcinată. Raluca ex-Pascu este și ea pe ultima sută de metri, fiind însărcinată cu o fetiță. Recent, de ziua de naștere a Ralucăi, prietenii i-au organizat o petrecere surpriză, iar pe unul dintre panouri vedeta a scris și cum o va chema pe cea de-a treia fetiță.

„Mariam vine pe lume”, a fost anunțul făcut la respectivul party de Raluca Pastramă.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *