Legea pensiilor ar putea fi modificată, astfel, mai mulți români vor putea ieși la pensie mult mai devreme.

Pentru a corecta o inechitate existentă în prezent în Legea pensiilor, o serie de parlamentari români propun, printr-un proiect de lege înregistrat miercuri, 15 iunie, la Senat, în vederea dezbaterii, ca atât dansatorii, cât și soliștii de balet, să poată ieși la pensie în aceleași condiții precum balerinii sau acrobații, adică în momentul în care îndeplinesc condiția stagiului de cotizare minim, chiar dacă nu au împlinit încă vârsta de 50 de ani.

Practic, după ce proiectul de lege de la Senat va ajunge să fie aplicat, pensionarea dansatorilor și soliștilor de balet din România se va face în aceleași condiții ca cele prevăzute în prezent în Legea pensiilor nr. 263/2010 pentru balerini și acrobați.

Totuși, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis și să fie publicat în Monitorul Oficial.

În prezent, balerinii și acrobații români beneficiază, după cum stabilește Legea pensiilor, de o vârstă standard de pensionare redusă. Conform prevederilor, vârsta de pensionare pentru aceștia nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați. Cu excepția balerinilor și acrobaților, vârsta standard de pensionare redusă pentru profesiile din domeniul artistic ce pot fi încadrate în condiții speciale de muncă este de 50 de ani.

Ce profesii se încadrează în condiții speciale
Mai mult, de vârsta de pensionare redusă pot beneficia doar cei ce au activat (și cotizat) cel puțin 20 de ani în locuri de muncă din domeniul artistic, pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani. Pe lângă cea de balerin sau acrobat, din categoria profesiilor din domeniul artistic ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale mai fac parte și cele de dansator, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă și de operetă, instrumentist la instrumente de suflat și cascador.

Inițiatorii proiectului de lege spun că măsura e absolut necesară, “având în vedere statisticile care relevă faptul că, după vârsta de 40 de ani, condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor balet, este deteriorată, fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată şi faptul că în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că, după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin opt luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a problemelor la ligamente şi fracturilor”, în ideea în care, în prezent, de condiții mai bune de pensionare beneficiază persoane care au fix același tip de activitate, cum sunt balerinii și acrobații, motiv pentru care înseamnă că există o serie de inechități.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *