Operatorul privat al unei plaje din Mamaia Nord a stabilit ca cei care doresc sa-si intinda cearsaful in fata sezlongurilor trebuie sa plateasca 200 de lei pe zi, scrie Adevarul. Conform tarifelor afisate la intrarea pe plaja inchiriata de cei de la Marina Surf, daca cineva doreste sa stea cu un cearsaf de 1,4 x 2 metri in fata primului rand de sezlonguri trebuie sa scoata din buzunar 200 de lei pe zi.

Pentru doua sezlonguri, pe aceeasi plaja, este perceputa o taxa cuprinsa intre 100 si 150 de lei, in functie de pozitionarea acestora.

 

Ce spune un reprezentant al Complexului Rezidential Marina Surf din Mamaia Nord. De ce s-a recurs la solutia de a taxa cu 200 de lei „Este o satira la ce se intampla in Romania, este solutia cea mai eleganta pe care am gasit-o in momentul de fata. Intreaga idee este sa descurajam pe cei care vor sa vina din afara complexului cu cearsaful, manele, bere si seminte.

 

Noi avem un complex care este la un alt nivel fata de ceea ce exista in tara. Avem proprietari aici care au platit un pret exclusivist si beneficiaza de niste conditii pe masura”, a declarat reprezentantul companiei private.

Acesta a explicat faptul ca plaja inchiriata de la Apele Romane a fost amenajata astfel incat sa aiba si o parte de 30% din suprafata unde cei care vor sa faca plaja cu cearsaful o pot face gratuit, asa cum prevede legea.

 

„De zece ani avem problema celor care vin din afara cu cearsaful si se pun oriunde. Pe noi nu ne asculta nimeni. Trebuie sa ne certam cu ei, sa-i ridicam de acolo. Acest tarif (200 de lei n.red.) s-a creat din doua motive: avem persoane exclusiviste care vor sa stea mai aproape de natura, nu vor sa stea pe sezlong, ci pe cearsaf si avem persoane care trebuie descurajate”, explica reprezentantul complexului.

El mai spune ca cei cinci metri intre apa si zona de sezlonguri (prevazuta de lege) este respectata, dar dincolo de aceasta limita s-au stabilit reguli proprii precum asta. „In afara de cei din complex, nu a fost niciun client care sa plateasca pentru a sta la cearsaf”, a mai spus reprezentantul Marina Surf.

 

Bogdan Bola, fost sef al Administratiei Bazinale Apele Dobrogea Litoral (ABADL), spune ca scoaterea locurilor contracost pentru cearsafuri in primul rand de plaja nu este legala.
„Nu este normal absolut deloc. Poti cere bani pentru un serviciu pe care il oferi – sezlong, umbrela, insa accesul pe plaja este si va fi mereu gratuit.

 

Nu poti obliga un cetatean sa plateasca pentru acest drept… deoarece este un drept al oricarui roman, indoferent daca plaja este inchiriata de un operator sau nu.
Un astfel de afis are doar menirea de a descuraja pe cei cu cearceafuri sa si le puna in zona de sezlonguri, insa nu exista nicio obligatie legala de acest fel”, a declarat fostul sef de la Apele Romane pentru G4Media.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *