Preotul grec Elpidie susține că a vorbit cu Dumnezeu și are o teorie a conspirației incredibilă cu privire la al Treilea Război Mondial.

Părintele Elpidie este de părere că al Treilea Război Mondial nu va semăna cu celelalte două, nu va fi între popoare cu împotriva lui Iisus Hristos. Ceea ce părintele vrea să spună este că al Treilea Război Mondial va fi, de fapt, Apocalipsa, a doua venire a Mântuitorului, scrie razbointrucuvant.ro.

„Acest război care a început la nivel mondial nu este un război între state, nu este un război ca altele, ci este un război pe care l-a pregătit Antihristul pentru a se găsi într-o confruntare directă cu Fiul meu”, așa ne grăiește Sfânta Născătoare de Dumnezeu.

Tot acest sistem care se construiește la nivel mondial este ceva ce a fost creat de diavol cu multă măiestrie, veți vedea în curând, pentru a se război cu Iisus și ca să ne câștige inimile.

Preotul mai spune că Lucifer vrea să creeze un Guvern Mondial și o singură religie.

Prin această ordine mondială, Lucifer dorește să facă un Guvern mondial și o religie mondială, unind toate religiile într-una. Vrea să facă cea mai rea cu putință formă de religie. Va lua chipul bisericii are, chipurile, Îl iubește pe Mesia și, în numele iubirii, va uni toate bisericile. Și pe cele păgâne și pe cele pseudo creștine, și pe cei care nu cred în Dumnezeu.

Când veți vedea aceste lucruri să fie spuse din gura unor oameni chipurile duhovnicești, patriarhi, preoți, să știți că venirea lui Lucifer este aproape și, mai ales, este aproape ultima confruntare între diavol și Hristos. Când veți vedea acestea, să știți că au început a doua oară prigoana, patimile Domnului nostru.

Pentru ca să înceapă această prigoană, diavolul a pregătit terenul, înrobind conștiințele, națiunile, conducătorii statelor lumii, să înrobească însăși supraviețuirea oamenilor, care va fi în mâinile lui. Când un om nu are ce mânca, ar face orice ca să aibă puțină mâncare.

Ceea ce nu au înțeles conducătorii noștri este că acest război nu este, în primul rând, împotriva oamenilor și a statelor, este în principal împotriva lui Hristos. Veți vedea în curând că vor vrea să facă cât mai multe moschei și vor încerca să șteargă semnul crucii chiar și de pe steagul nostru. Tot ce va aminti de numele lui Hristos și de dragostea Lui va fi distrus, și să știți că atunci va începe marea prigoană.

Veți vedea cum musulmanii, ateii, budiștii vor fi lăsați să facă ce vor dori. Ce fac musulmanii? Ce religie spune să omori oameni? Oare Dumnezeu cel milostiv vrea așa ceva? Vor fi lăsați să ne distrugă bisericile, să violeze femei creștine, vor distruge satele creștine. Veți vedea în curând că se vor întâmpla acestea.”

Europa va fi distrusă

Elpidie are o previziune sumbră și pentru Europa. Spune că Europa va fi distrusă, iar statele membre vor intra în conflict din cauza unei crize masive în zona euro.

„Copii, vine o asemenea distrugere economică în zona euro, încât Uniunea Economică își trăiește ultimele zile. Nici nu trebuie să fii profet ca să înțelegi asta. Și totuși, vă spun că este și o profeție: Europa va fi distrusă. Planul conducătorilor luciferici a fost următorul: mai întâi să strângă toate statele într-unul singur, apoi să le dea bani ca să facă o mulțime de lucruri, să construiască case, să cumpere mașini, de toate. Apoi, când toți au fost îndatorați, au declanșat o așa-zisă criză economică și au început să ceară banii înapoi. Oamenii au înțeles atunci că nu au de unde să plătească, tot așa s-a întâmplat și la nivelul statelor: n-au de unde să plătească.

Cine are atâtea miliarde ca să poată să împrumute Italia, Franța, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru și Germania?

Veți vedea în curând cum se va întoarce ca un bumerang această criză și împotriva Germaniei. Cine are atâtea miliarde ca să împrumute statele lumii și acum le cere înapoi? Adică azi toate statele sunt îndatorate la cineva.

Acest cineva cine este? Cu multă îndemânare ascund acest adevăr. De ce?

Această elită luciferică, care a strâns mulți bani, multă bogăție, ia acum toate resursele naturale ale popoarelor; aceștia, care sunt foarte puțini ca număr, îi putem număra pe degetele de la o mână, în curând vor aduce toată lumea într-o primă fază a celui de-al treilea război mondial.

Care este această fază? Această primă fază este decăderea morală totală a oamenilor și distrugerea economică generală. Vor face ca în această Europă “unită” un stat să se războiască cu altul. Acum pare să fie unită, dar aceasta nu este realitatea… câți cunosc, înțeleg aceste lucruri: unul se află în conflict cu celălalt. Se va crea o stare generală de conflict în interiorul Europei astfel încât un stat va spune altuia: “tu trăiești pe spatele meu”; un stat va acuza pe altul și aceasta așa-zisă Europa unită va avea de suferit prima lovitură (război): distrugere, disperare, foamete. Acest război economic va fi prima faza a celui de-al treilea război mondial.

Este ciudat acest război mondial. Nu va fi așa cum a fost primul și cel de-al doilea război mondial.”

Cele trei etape ale celui de al Treilea Război Mondial

Cel de-al Treilea Război Mondial va fi împărțit în trei etape, spune preotul: distrugerea economică, distrugerea credinței și etapa sângeroasă.

„Cel de-al treilea război mondial va avea trei forme: prima va fi distrugerea economică, care va face ca oamenii să se supună și să facă ce li se va impune de către dușmanii lor, a doua va fi distrugerea credinței și impunerea deciziilor elitei luciferice, adică a pan religiei, și a treia formă va fi cea sângeroasă.

Acest război sângeros va avea două-trei faze: mai întâi se vor isca războaie locale între state învecinate cum ar fi Coreea de Nord și Coreea de Sud, China cu Japonia, Turcia cu noi, o mulțime de războaie locale în toată lumea. Și ce s-a întâmplat în Orientul Apropiat, în Libia, Egipt și acum în Siria, ce credeți că este? Toți sunt amestecați. Aceștia le-au declanșat. Și în Coreea de Nord tot aceștia sunt implicați.

După ce se vor întâmpla aceste lucruri, toate aceste războaie între state, prăbușirea economică, imposibilitatea supraviețuirii, apoi va avea loc și izbucnirea unui mare conflict la care vor participa toate marile puteri ale lumii, precum este Rusia, China, Japonia și America. Atunci răul va deveni foarte mare.

Atunci oamenii vor trăi disperarea.”

Elipide mai spune că se va inventa un tip de cip, care va fi implantat în oameni. Viața lor va depinde de acest cip, care va controla totul.

„Ceea ce va urma va fi foarte greu. Va urma multă violență împotriva noastră, a celor ce vor să ne transforme în niște pioni. Prin intermediul controlului alimentelor, a aerului, a apei, chiar și a gândurilor noastre și a sentimentelor noastre și a creierului nostru…și spun asta pentru că ceea ce ne pregătesc sataniștii este ceva ce nu își poate imagina nimeni, și totuși acești sataniști și-au imaginat și vor ști cum să manipuleze și să controleze mintea oamenilor. Cum ne vor controla?

Și nu mă refer acum la controlul exercitat acum prin televizor sau internet, sau la controlul prin telefonul mobil… (…) ci ceea ce va veni va fi ceea ce spune și Apocalipsa, pecetluirea oamenilor cu cipuri. Nu vor fi ca aceste cipuri de azi, astea nu înseamnă nimic… acestea sunt doar o prefigurare a cipului pe care îl va pune Antihristul cui va accepta. Nu vor obliga pe nimeni, dar vor ști ca nu vom putea supraviețui fără ele.

Acest semn cum va fi? Aceasta pecete va fi o invenție satanică extrem de complexă, dar pe de altă parte și foarte subtilă, care va funcționa pe două nivele.

Primul nivel va fi similar cu antena de satelit prin care putem să recepționăm programe la televizor. Prima oară vor încerca să ne dea această antena, pe cai ocolite, în special prin așa zise “vaccinuri” vor încerca să ne implanteze nano echipamente în corp, invizibile cu ochiul liber și care vor juca rolul unui spion.

Acest echipament va putea citi și interpreta semnalele corpului uman. Acesta va fi o parte din pecete.

Nu vor putea exista în noi ceea ce sataniștii vor încerca să ne introducă prin înșelăciune, acele nano- dispozitive (n.t. primul nivel de care vorbește părintele). Sfânta Împărtășanie va avea o asemenea putere încât va anihila puterea a ceea ce vor să implanteze (n.t. nano dispozitivele pe care vor să le implanteze fără știrea noastră, nu pecetea).

Al doilea nivel va fi un cip extrem de subtil pe care îl vor implanta pe mâna sau pe frunte, un nanocip (nu ca cele pe care le știm acum) care va comunica cu echipamentele pe care le vom avea deja în corpul nostru și care vor funcționa ca un tot unitar, ca un computer și vor transmite informații. Acest dispozitiv va putea să interacționeze strâns cu materialul genetic al omului, cu creierul și cu sistemul nervos, astfel încât nimeni nu va putea să-l mai scoată.

De aceea, cei care vor primi acest semn vor fi robiți de Antihrist. Și cine va înțelege că ceva nu e în regulă nu-l va mai putea scoate. Cine va încerca să-l scoată va muri. Aceia care vor primi semnul vor suferi mai mult decât creștinii.

Dar asta nu se va întâmpla acum. Generația noastră nu va trăi aceste vremuri. Următoarea generație va vedea aceste lucruri.”


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *