Educația copiilor este un proces care a suferit multe transformări de-a lungul timpului, părinții fiind nevoiți să se adapteze în permanență elementelor moderne.

Trăim într-o lume în care Facebook-ul ne acaparează și ne influențează viața și deciziile, televiziunile ne oferă programe și emisiuni, la ore de vârf, care nu mai țin cont de minori și de educația lor sau în care tabletele, telefoanele, mașinile și cluburile sunt principalele interese ale copiilor și adolescenților.

Auzim tot mai des expresia „copiii ăștia nu mai au cei șapte ani de acasă”. Oare cum arată acum primii șapte ani din viața unui copil?

Prezența gadgeturilor de tot soiul și accesul nelimitat la informație și-au spus cuvântul asupra educației copiilor, ajunși deja pe băncile școlilor. Însă oare ce ar trebui să introducă părinții, în copilăria propriilor fii sau fiice, pentru ca aceștia să fie educați în era în care trăim?
Adevărata însemnătate a educației constă în a fi mereu respectuos cu cei din jur, pe scurt, modul în care îți introduci copilul în tainele etichetelor de comportament, va reprezenta soluția educației celor șapte ani de acasă.

Ce trebuie să îți înveți copilul?

Folosește zilnic, în prezența lui și nu numai cuvintele „te rog”, „mulțumesc” și „îmi cer scuze”, tu ești cel mai bun exemplu pentru copil!
Învață-ți copilul să așeze tacâmurile corect la masă.
Învață-l că trebuie să folosească șervețele, nu mâneca, pentru a se șterge la gură.
Spune-i că trebuie să mestece cu gura închisă.
Nu ține coatele niciodată pe masă și astfel nici copilul tău nu o va face.
Nu întrerupe niciodată pe cineva în timp ce vorbește, pentru ca nici copilul tău să nu o facă.
Nu comenta niciodată aspectul fizic al unei persoane.
Învață-l să se prezinte persoanelor necunoscute.
Bate mereu la ușa camerei copilului, înainte de a intra, astfel își va forma și el un obicei din asta.
Învață-l să răspundă politicos la telefon.
Stabilește întotdeauna contact vizual cu copilul tău, atunci când purtați o discuție.
Nu arăta cu degetul niciodată!
Explică-i că trebuie să își acopere mereu gurița atunci când tușește sau strănută.

Citește și tu, pentru a citi el!

Vezi tu, educația copilului nu-i treabă ușoară, căci ea se transmite prin puterea exemplului și cum trăim într-o lume înconjurată de gadgeturi, această misiune se îngreunează pe zi ce trece, însă regulile enumerate mai sus vor fi întotdeauna contemporane!


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *