Fostul manager al Spitalului Judeţean Sibiu, dr. Liliana Coldea, susține că a fost certată pentru că nu aduce laude Guvernului liberal. Mai mult, ea arată că a fost certată direct de către Raluca Turcan, cea care i-ar fi reproșat că vine cu propuneri în spațiul public, în timp ce aceste inițiative ar trebui să aparțină oamenilor politici.

„Am fost certată că nu aduc laude Guvernului, în momentul în care am pus pe pagina de socializare lucrurile bune care se întâmplau pentru spital, finanțare din bani europeni. Am spus foarte clar că banii sunt pentru sibieni, sunt pentru binele sibienilor.

În momentul în care am plecat din spital am trimis o propunere la solicitarea Ministerului Transporturilor. Am fost certată de doamna Raluca Turcan, că de ce vin eu cu propuneri, când de fapt dânsa trebuia să facă propuneri. Nu mi se pare normal și asta am și spus doamnei Turcan că este important depolitizarea spitalelor, fără implicare politică. Funcția de manager trebuie să fie ocupată de oameni competenți, oamenii care au dovedit că o avut o capacitate mangerială și că pot să conducă un spital și să gestioneze problemele din în spital”, a mai spus medicul Liliana Coldea la Antena 3.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *