Una dintre cele mai controversate și celebre blondine din showbizul românesc a luat o decizie radicală. După calvarul pe care l-a trăit din cauza fanului care a amenințat-o și urmărit-o câțiva ani, vedeta acum și-a găsit liniștea la mânăstire. Despre cine este vorba, de fapt.

Cine este vedeta din România care s-a „retras” la mânăstire
Simona Trașcă răsuflă ușurată după mulți ani de zile. Celebritatea are prețul ei, dar focoasa blondină nu s-a gândit niciodată că va fi nevoită să trăiască un asemenea calvar din cauza unui fan maniac. Vedeta a fost hărțuită și amenințată ani la rând de către un bărbat care nu i-a dat pace.

Acum, când agresorul a fost pus sub control judiciar, Simona Trașcă este mult mai liniștită și s-a îndreptat către Dumnezeu. Da, ați citit bine. Blondina s-a orientat către credință și divinitate, mergând destul de des la mânăstire, acolo unde spune că se simte în siguranță și-și poate pune ideile și gândurile în ordine.

„Să știi că am început să mă liniștesc, să nu mai am senzația că mă aștepta cineva pe la bloc și mă pândește, am început să mă liniștesc, merg la biserică, merg foarte des la mănăstirea mea de suflet, acolo e și Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni care mi-a făcut multe minuni de-a lungul anilor. Acolo îmi găsesc liniștea. (…)

M-a bucurat foarte mult faptul că el a recunoscut că n-a avut nicio treabă cu mine, că toate minciunile că nu erau adevărate, a recunoscut că a spus din frustrare, m-a șocat chestia asta că a recunoscut, nu mă așteptam, pentru mine a fost wow”, a declarat Simona Trașcă la Antena Stars.

Admiratorul fanatic i-a cerut iertare Simonei Trașcă
După ce a hărțuit-o și a amenințat-o timp de câțiva ani, lăudându-se cu faptul că a întreținut relații amoroase cu blondina, hărțuitorul Simonei Trașcă a recunoscut, într-un final, că între el și vedetă nu a fost nimic și că el a declarat acele lucruri din frustrare.

„Între noi nu a fost nimic niciodată, doar eu am fost îndrăgostit de ea, o iubesc enorm pe femeia asta. E așa cum îmi doresc eu și am vrut doar să fie bine și am spus anumite vorbe din frustrare, la nervi, dar nu a fost nimic.

Dacă Dumnezeu ne va ajuta să fim acum, pe viitor, soarta decide. Dacă nu, asta e, fiecare pe drumul lui și îi doresc numai bine și chiar îmi pare rău că s-a ajuns aici. E foarte urât ce s-a întâmplat și nu îmi doream așa. Nu, nu am avut relații sexuale cu ea, pe bani sau cum am spus, doar am iubit-o eu foarte mult. Am spus din frustrare”, a declarat bărbatul.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *